Un elev al unui liceu din Cluj a fost condamnat la zece luni de închisoare cu suspendare, fiind acuzat că ar fi falsificat peste 100 de adeverințe medicale pe care le-a vândut altor elevi. Tânărul a fost prins cu documentele medicale false de o profesoară vigilentă.
O profesoară a fost cea care a depistat frauda după ce a sesizat numărul crescut de absențe ale unei eleve și a luat legătura cu medicul de familie al acesteia, iar medicul a negat că ar fi eliberat adeverinţe medicale pentru aceasta. Imediat au fost anunțată Poliția care a început o anchetă.
În urma verificărilor, polițiștii au descoperit cel puțin 113 adeverințe false care au fost vândute elevilor care voiau să scape de absențele nemotivate. Documentele erau semnate și parafate de niște medici care nu existau în realitate.
Potrivit polițiștilor, adeverințele medicale păreau a fi eliberate de către acelaşi medic, dar în dreptul numelui acestuia figurau coduri de parafă diferite, și respectiv acelaşi cod se regăseşte în cuprinsul adeverinţelor medicale eliberate de medici diferiţi.
Au fost confruntate codurile de parafă reale ale medicilor ce figurează pe adeverinţele suspecte de plăsmuire, aşa cum rezultă din lista furnizată de către Direcţia de Sănătate Publică Cluj și s-a stabilit că cel puţin 22 de medici figurează în cuprinsul înscrisurilor analizate cu coduri de parafă diferite faţă de cel real, iar unele persoane care apar în cuprinsul adeverinţelor medicale ca medici nu există în lista comunicată de către DSP Cluj.
Astfel, elevul a fost condamnat la zece luni de închisoare, cu suspendare, pentru infracțiunile de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată și de complicitate la uz de fals, în formă continuată. Acesta a atacat cu apel sentința, care a fost însă menținută, în urmă cu câteva zile.
„Sub aspectul periculozităţii infractorului, observăm că este vorba despre o persoană fără antecedente penale, bine integrată social, că numeroase acte materiale au fost comise în timpul minoratului şi că, deşi a trecut o perioadă destul de lungă de timp de la momentul când, prin intervenţia organelor judiciare, s-au epuizat infracţiunile ( aproape 5 ani ), inculpatul nu a mai comis vreo altă faptă penală, însă circumstanţele personale favorabile inculpatului nu pot contrabalansa aspectele care trădează gradul de pericol social ridicat rezidând din circumstanţele concrete în care a fost manifestată conduita infracţională”, a arătat Curtea de Apel Cluj în motivarea respingerii apelului – despre care a arătat că e ”vădit nefondat”.
Sursa: Observatornews